Ooops! I did it again…

Da, am făcut-o din nou, nu fiindcă nu eşti aici, tocmai pentru că nu eşti aici. Am făcut-o pentru că îmi pasă, şi încă al dracului de mult. Adevărul e că îmi lipseşti. Esenţial. În inimă şi-ntre picioare. În gânduri deja te port. Aşadar, am făcut-o pentru că îmi doresc (iar dacă ai fi fost aici ar fi fost necesar să se întâmple!) să-mi umpli inima şi să mă inunzi între picioare. Vino! E vremea să ne iubim, voi fi zâna ta bună, voi sufla zâmbind, peste mine, şi mă voi preschimba într-o punte fermecată pe care vei păşi într-o lume de culori. Aş putea să mă prefac că nu văd şi că nu ştiu. Ar însemna că nu-mi pasă. Iar dacă văd şi ştiu aş putea să te iau în glumă şi să mă joc cu tine, ai suferi de pe urma jocului meu, iar eu nu vreau să te doară. Ei, bine, da, n-am chef să te doară, dar, uite, am făcut-o din nou, ştii şi tu cum e, o să-ţi spun încă o dată, de vrei, tocmai de-asta am făcut-o, ca să-ţi şoptesc, strălucind, nu-mi pune la-ncercare sufletul, deja simt pentru tine, pune-mă la încercare în pat, acolo e terenul nostru de joacă, încearcă-mi sânii, dacă vrei, o să ţi-i servesc întinsă pe masă, voi fi o fructieră mobilă, încearcă-mi gustul, sunt dulce şi mereu suculentă, ştiu pentru că uneori înting degetele în dulceaţă sau împing boabe de struguri ori căpşuni pentru a le îmbunătăţi gustul, le topesc apoi pe buze şi ţi le-aş dărui în săruturi amestecate, mai ştiu pentru că te-ai adânci în mine şi-apoi te-aş linge, te-aş sorbi şi te-aş înghiţi, în gustul tău l-aş amesteca şi pe-al meu, deci încearcă-mă astfel, îţi spun din nou, zâmbind, joacă-te cu mine, în linişte, fără grabă, învaţă-mă cu tine, cere-mi, dăruieşte-mi, nu mă lăsa să mă termin, nu mă face sa-mi fie dor, cheamă-mă mai aproape, fii bun cu mine când e necesar, nu mă face geloasă, nu ştiu să mă lupt, sufletul meu nu e un steag, sunt un mânz, mângâie-mi botul umed şi adu-mi iarbă, mie-mi place lumina, să zburd şi să râd, dacă mă închizi într-un ţarc mor de tristeţe, nu mă vinde, nu mă cumpăra, ia-mă cu tine, vorbeşte-mi pe limba ta, pe înţelesul meu, nu-mi cere puţin, ia-mă la dans în pătratul tău de pe tabla de şah, şi regele şi regina şi toţi pionii aleargă nebuni unii după alţii fără a se întâlni în acelaşi pătrat, cine-a zis că aşa e jocul?!..., nu-i adevărat, nu se aşteaptă unii pe alţii, de teamă că nu au loc între graniţe imaginare, eu nu cunosc regulile nici unui joc şi nu ştiu să învăţ pe de rost, nu vreau loc in lojă, nici pe scenă, vreau în carne vie, pe viu, fără repetiţie, fără sufleor, nu ştiu să mă plictisesc, nici nu obosesc, viaţa n-are timp de mofturi, nu mă lăsa în urmă, ia-mă de mână şi hai să ne plimbăm împreună prin viaţă, să ne-o tragem ca-n poveşti, cu poftă, oricând, oriunde, ţi-am spus, acum ştii!...am făcut-o pentru că nu eşti aici, să-ţi fi scris cu buzele înmuiate în tine, am făcut-o, în schimb, în felul ăla pe care-l ştii şi tu, acum e linişte, o să beau o cană cu lapte cald, în patul imens, aproape goală, în timp ce iradiază prin draperii şi pereţi scântei roşiatice, îmi trec degetele prin păr şi îmi amintesc că au rămas câteva flori de azi dimineaţă, uitate ca-ntr-o căpiţă răvăşită în care mi-aş fi dorit cumplit să te joci, voi adormi, trezeşte-mă visând la tine!