Făt-Frumos şi Zâna Zorilor

A fost odată ca niciodată o fată de împărat răpită de un balaur fioros care o ţinea sechestrată într-un castel tenebros unde ea zăcea plânsă şi făcând greva foamei în aşteptarea salvatoare a lui Făt-Frumos. Buuun!...aşa începe basmul prin care fetiţele sunt educate să creadă în miracole, e în regulă până la o vârstă, doar că există cazuri în care credinţa dogmatică şi rudimentară în miraj se prelungeşte cu efecte dramatice în lipsa înţelegerii sensurilor reale. De-aia e bine să citeşti ce trebuie şi când trebuie, pentru că în acest caz semiotica decodează simbolistica basmului popular în felul următor: balaurul din poveste e un simbol pentru virginitate, iar fata de împărat plânge de mama focului tocmai fiindcă vrea să se elibereze de starea asta incomodă, ei şi aici se încurcă iţele...ca să nu pară prea frivolă, având prejudecăţi, de unde reiese că nu e tocmai cultă şi emancipată fata respectivă, dezvirginarea trebuie să se producă în cadre oficiale, cu alte cuvinte, eşti primul, ştii, va trebui să mă iei de nevastă. Cele mai multe din fetele măritate cu Făt-Frumos eliberator sunt încătuşate în convenţii, devin timorate, frustrate, anxioase şi nesatisfăcute din cauză că privesc sexul ca pe o datorie, îşi refuză plăceri şi fantezii din teamă de a nu-şi pierde inocenţa şi aura de strălucire cu care au fost duse la altar, bărbatul e soţ, nu amant, lenjeriile sexy, cu portjartier şi volănaşe sunt nişte capricii inutile, o cămaşă de noapte clasică, din bumbac, închisă până la gât e de preferat, eventual o pijama cât mai băieţoasă...wow!...foarte tare!...iar nevirginele care plâng după iubiri pierdute ştiu ele ce regretă după ce le vine mintea la cap, regretă şansa pe care au avut-o de a se purta natural, sincer şi armonios, fără trucuri ieftine de a capta atenţia, fără accese de disperare şi ultimatumuri, fără a condiţiona sexul de iubire, fără a-şi lega partenerul de un angajament în urma relaţiei erotice, nu trupul te defineşte ca femeie ci feminitatea, felul în care alegi dacă păsărica ta e una migratoare, de pradă, o cioară vopsită ori o pasăre Pheonix, mistuită în flăcările nopţii şi reinventată a doua zi, proaspătă, înfrumuseţată şi pusă în valoare de multe alte calităţi, nu doar de faptul că ţi-ai desfăcut picioarele şi ai recurs la un clişeu, ştii, dragul meu, noi doi facem dragoste (atenţie, nu ne futem – scuzaţi termenul), aşadar penisul tău îmi intră în vagin şi toate fibrele îmi vibrează, dar, ştii, doar pentru că ne iubim, adică eu acum fac dragoste cu tine cu sufletul, ştii, nu cu...(bip!)...mda...doar că sexul e o reflecţie a creierului, ţine mai mult de starea de sănătate a minţii, a instincteleor şi a gândurilor, aşa că stop!, hei, reaşezaţi cadrele, la început e dorinţa, pofta, foamea, când ne e foame nu ne refuzăm nimic unul altuia, abia după ce ne potolim foamea ne gustăm pe îndelete, ne oferim tot felul de deserturi exotice, abia atunci începem să ne ştim fiecare por, suntem atenţi la gesturi, la cum ţinem capul pe pernă, vei observa câte aluniţe am pe spate iar eu voi şti ce-ţi place la micul dejun, ne place tot mai mult să ne jucăm foarte serios în afara patului pentru că trupurile noastre se doresc în atingeri plăcute şi când mergem pe stradă, şi când dansăm şi când stăm la masă cu prieteni...vei fi atent să-mi iei o sacoşă prea grea iar eu voi şti câtă miere să-ţi pun în ceai sau cât zahăr în cafea, ne va preocupa starea de bine a celuilalt nu doar din politeţe şi pentru că suntem manieraţi, ci pentru că trupurile noastre sunt sacre şi vitale şi necesare în existenţa celuilalt, atâta vreme cât îţi va fi poftă de mine dorinţa se va prelungi armonios în iubire, vom vorbi despre orice oricând, vei deveni treptat prietenul meu necesar pentru că eşti amantul meu mai întâi de toate, vom găsi soluţie la orice şi vom merge la culcare doar îmbrăţişaţi.

În concluzie, romantismul nu se leagă întotdeauna de poveşti atâta vreme cât nu le pricepi sensul şi crezi că sunt nişte convenţii pe care eşti dator să le preiei gata făcute. Şi dacă nu cred în poveştile tradiţionale nu înseamnă că nu sunt romantică. De fapt nici nu sunt în sensul denaturat. Nici măcar postmodernistă nu sunt, pentru că încă mai cred în multe lucruri şi am principii destul de coerente. Hai să zicem că sunt decadentă?!...hmm, sounds good...